Start perfect în 2026: victorie muncită și meritată

În etapa a XVIII-a din Liga a III-a, Seria 1, la reluarea competiției, Șoimii Gura Humorului s-a impus cu 1-0 în fața formației Bucovina Rădăuți.

Partida a început perfect pentru echipa noastră. În minutul 5, Lorand Fülöp a trimis un șut superb, plasat la colțul lung, fără șanse pentru portar, aducând avantajul care avea să facă diferența pe tabelă.

A urmat un joc deschis, cu numeroase ocazii. Ambele echipe au lovit câte o bară, însă determinarea și organizarea noastră au înclinat balanța. Am gestionat bine momentele importante și am demonstrat încă o dată de ce ocupăm primul loc în clasament.

La finalul meciului, marcatorul de azi, Lorand Fülöp,  a declarat:
„Un meci destul de greu, pe un teren dificil, dar am arătat încă o dată că suntem echipa de pe primul loc. Ne bucurăm de cele trei puncte și ne concentrăm pe meciul următor! Și nu în ultimul rând mulțumim suporterilor care au venit azi la meci și ne-au susținut. Împreună suntem mai puternici!”

Le mulțumim celor aproximativ 400 de suporteri care ne-au fost alături și ne-au susținut necondiționat pe toată durata partidei. Energia lor s-a simțit din primul până în ultimul minut.

Trei puncte meritate și un nou pas important în drumul nostru.

Hai, Șoimii!

Vezi mai mult