Spectacol pe Areni! „Mai avem cinci meciuri de câștigat”

Șoimii Gura Humorului s-a impus clar, scor 4-0, în fața formației Sepsi OSK II, în etapa a III-a din play-off-ul Seriei 1, după un joc controlat în totalitate.

Oaspeții au avut prima mare ocazie a meciului, o bară în minutul 15, însă băieții noștri au reacționat excelent și au preluat inițiativa. Deschiderea scorului a venit în minutul 28, când Lorand Fulop a transformat un penalty obținut de Cătălin Golofca.

Startul reprizei secunde a adus golul de 2-0, marcat de Cătălin Ștefănescu, iar echipa noastră a continuat să domine jocul. Momentul spectaculos al partidei a venit în minutul 72, când Balasz Csiszer a reușit un adevărat eurogol, cu un șut de la distanță care a lovit transversala înainte de a intra în poartă – prima reușită în tricoul Șoimilor.

Tabela a fost închisă în minutul 82 de Jose Cozma, cu un șut puternic sub transversală, după o acțiune bine construită.

Pe lângă cele patru goluri, echipa noastră și-a mai creat numeroase ocazii clare, confirmând superioritatea din teren.

Victoria ne readuce pe primul loc în clasament și oferă un plus important de moral pentru finalul play-off-ului.

La finalul partidei, Lorand Fulop a declarat:

„Un meci destul de greu, cu un adversar care are potențial, tineri de perspectivă cu reale calități. Suntem fericiți pentru jocul prestat, se vede o îmbunătățire clară la echipă. Mai avem cinci meciuri pe care trebuie să le câștigăm.”

Aproximativ 500 de suporteri au fost alături de echipă pe Areni, contribuind la atmosfera excelentă din tribune.

Privim cu încredere către următorul meci, deplasarea de la Târgu Secuiesc, cu gândul la o nouă victorie.

Hai, Șoimii!

Vezi mai mult